Opinia publică

Text: Aurel Baranga
Regia: Theodor-Cristian Popescu
Scenografia: Dragoş Buhagiar
Muzica: Vlaicu Golcea
Video: Daniel Gontz
Distribuție: Marius Turdeanu, Diana Fufezan, Nicu Mihoc, Codruţa Vasiu, Cătălin Neghină, Liviu Vlad, Viorel Rață, Mihai Coman, Vlad Robaș, Adrian Neacşu, Ciprian Scurtea, Alexandru Malaicu, Horia Fedorca, Arina Ioana Trif, Eduard Pătrașcu
„Opinia Publică”, în regia lui Theodor-Cristian Popescu, este un spectacol-ședință cu publicul, după textul omonim scris de Aurel Baranga în perioada comunistă, și prezintă o incursiune aproape antropologică prin care se reconstruiește, cu mult umor și cu seninătate, contextul social și uman al acelor vremuri.
Istoria este făcută pentru a se repeta, iar situații ce s-au petrecut în alte vremuri pot părea frapant de actuale în zilele noastre. Libertatea presei, un principiu al democrației, este tema în jurul căreia gravitează acțiunea spectacolului. Personajele pitorești sunt tipologii umane ce transcend epoca opresiunilor politice și, implicit, a suprimării libertății de exprimare.
Vivacitatea cu care se succed scenele și muzica antrenantă animă auditorul într-o vâltoare de senzații ce se nasc din amintiri care stârnesc râsul, chiar și celor ce nu au trăit în perioada respectivă.
Gala Premiilor FestCO 2011 - Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar (Nicu Mihoc)
Gala Premiilor FestCO 2011 - Premiul pentru cea mai bună scenografie (Dragoş Buhagiar)
10 mai 2011, Timișoara, „Festivalul Dramaturgiei Româneşti” (Opinia Timișoarei )
17 iunie 2011, București, „Gala Premiilor FestCO” ( Hotnews, onlinegallery.ro)
Durata estimativă:1h 45min
Data premierei:01-10-2010
Secțiaromână

SUGESTII SIMILARE